Defecțiuni ale aerului condiționat și miros de mucegai

defecțiuni-ale-aerului-condiționat

Achiziționarea unui autoturism a devenit un laitmotiv pentru fiecare persoană care își dorește un nivel mai ridicat de mobilitate. Chiar dacă investiția inițială este una proeminentă (indiferent că vorbim despre o mașină nouă sau în regim second-hand), întreținerea poate solicita costuri mult mai mari dacă apar defecțiuni majore, care nu au fost identificate în timp util. Una dintre acestea poate fi reprezentată de apariția unui miros de mucegai la nivelul căilor de evacuare de la ventilația aerului condiționat. De ce considerăm că este o defecțiune majoră asociată mașinii? Pentru că inhalarea acestui tip de aer contaminat poate produce afecțiuni grave la nivelul căilor respiratorii ale oamenilor. În cadrul acestui articol îți vom prezenta o serie de cauze pentru mirosul de mucegai al aerului condiționat, totul pentru ca tu să apelezi într-un timp cât mai scurt la specialiștii în reparații. Mirosul de mucegai este extrem de neplăcut, dar dacă este inhalat pe o perioadă mare de timp acesta poate deveni o obișnuință pentru căile noastre respiratorii. Este important să sesizezi persistența acestuia și să nu încerci să schimbi mirosul cu ajutorul unor odorizante sau spray-uri de mașină. Încearcă să vizualizezi cauza și să o tratezi, nu doar să acoperi mirosul.

Ai nevoie de o reparație la aerul condiționat al mașinii? Noi îți stăm la dispoziție cu profesioniști în domeniu care detectează rapid sursa problemei! Apelează-ne sau vizitează-ne site-ul pentru a aflat informații suplimentare sau pentru a realiza o programare!

O paletă largă de cauze pentru mirosul de mucegai la aerul condiționat

Așa cum am spus și mai sus, este extrem de important să tratezi cauza, să o identifici și nu să apelezi la neutralizarea mirosului. Condensul excesiv sau chiar înfundarea filtrului de aer sunt cauze comune pe care le vom dezbate pe rând. În primul rând, înainte de a trece la enumerarea propriu-zisă a acestor elemente, este indicat să amintim faptul că o inspecție tehnică periodică poate ajuta major să întreții sistemul de aer condiționat, deoarece experții vor identifica din timp anumite nereguli și se vor asigura că le rezolvă fără a provoca mirosuri neplăcute în interiorul habitaclului.

Prima dintre cele mai întâlnite cauze pentru generarea unui miros de mucegai este reprezentată de înfundarea filtrului de aer sau degradarea acestuia. Acest element este special destinat curățării aerului de o serie de particule care pot contamina calitatea acestuia (praf, gaze din exterior, polen etc.) și este poziționat în compartimentul dedicat motorului. Se recomandă schimbarea acestui filtru odată pe an atunci când se realizează revizia periodică, totul pentru ca în cabina mașinii tale să intre doar aer curat. Cu atât mai mult dacă sunteți alergic la anumite particule din aer, este prioritar să acorzi atenție filtrului de aer pentru ca aerul condiționat respirat să nu îți dăuneze sănătății. În cazul în care ai un filtru de aer recent schimbat iar mirosul de mucegai persistă în interiorul mașinii, acesta poate fi cauzat de prezența contaminării sistemului de ventilație cu acest compus. Schimbările de temperatură, contrastul semnificativ dintre temperatura de afară și cea din interior pot conduce la crearea condensului care se acumulează considerabil pe căile de ventilație. În general, șoferii nu investesc timp în curățarea căilor de ventilație iar aceste orificii depun sistematic, prin intermediul condensului, o serie de bacterii care pot fi dăunătoare respirației. Prin urmare, dacă nu ai apelat la curățarea ventilației de când ai achiziționat mașina, se poate ca mirosul de mucegai să provină tocmai de la aceste căi necurățate.

Sistemul de aer condiționat asociat oricărei mașini este formată dintr-o serie de componente și orificii care au rolul de a filtra și genera aer curat și rece către interiorul habitaclului. Deteriorarea unor piese componente poate conduce la creșterea nivelului de condens și implicit, la generarea mirosului de mucegai. Dacă nu se realizează într-un mod constant o revizie a acestui sistem în vederea curățării pieselor și înlocuirii acestora, cu siguranță aerul pe care îl vei respira poate fi dăunător. De exemplu, ventilatorul este dotat cu anumite aripioare care se pot deteriora, acest fapt conducând la generarea unor mirosuri neplăcute în interior.

Așa cum am putut vizualiza din exemplele de cauze menționate anterior, condensul este în foarte multe contexte principalul factor care generează defecțiuni. Aerul condiționat, atunci când este pornit, are un rol principal de a transforma apa din vehicul în vapori reci care să regleze temperatura din interior. Canalele și conductele prin care se realizează transformarea menționată se pot confrunta cu anumite depuneri de reziduuri care să oprească bunul traseu al vaporilor. Condensul format generează astfel fără miros de mucegai, de spațiu închis.

Cu ajutorul specialiștilor din cadrul service-urilor auto specializate s-au putut identifica progresiv o serie de cauze care generează mirosul de mucegai. În foarte multe exemple adăpostirea unor animăluțe de mici dimensiuni printre conductele și ansamblul exterior mașinii a generat adevărate pagube aduse autovehiculului. Dacă mașina funcționează fără ca animalul să fie îndepărtat de la nivelul acesteia, un miros neplăcut poate fi generat în întreg spațiul mașinii.

Soluții pentru îndepărtarea mirosului de mucegai

Pentru a putea beneficia de respirarea unui aer calitativ atunci când aerul condiționat este pornit, specialiștii recomandă înlocuirea filtrelor de aer cel puțin o dată pe an într-un atelier auto specializat. În același timp, curățarea periodică a căilor de evacuare și ventilații, a părții de jos a parbrizului de elemente organice, dar și utilizarea unui aparat de curățare a aerului condiționat, toate acestea pot fi modele de bună practică care să îți maximizeze starea de sănătatea.

Acțiuni pot fi întreprinse cu ușurință chiar și la tine acasă, unele procedee sunt special dedicate realizării în interiorul atelierelor, totul pentru a beneficia de o expertiză și experiență avansată a specialiștilor. De exemplu, tratarea cu ozon a aerului condiționat reprezintă o acțiune specifică ce are rolul de a neutraliza mirosurile neplăcute, inclusiv cele de mucegai. Indiferent de soluția pe care o alegi pentru a o putea implementa, este vital să identifici în primă instanță cauza care generează mirosul. Dacă ai nevoie de ajutor în acest sens, îți stăm la dispoziție printr-un simplu apel la + 40 (761) 677 707) și o programare prealabilă!

Vezi și

defectarea-modulului-control-airbag

Defectarea modulului control airbag – informații utile și sfaturi

Societatea umană are nevoie de un nivel ridicat de siguranță pentru a-și realiza în mod constant activitățile prioritare. Chiar dacă tehnologia a evoluat într-un mod exponențial de-a lungul anilor, siguranța absolută a rămas un concept relativ, greu de atins. De asemenea, chiar dacă...

Trimite mesaj
Bună ziua! Cu ce informații vă putem ajuta?
Call Now Button